Redevențe miniere. Inspecție economico-financiară efectuată ca urmare a modificării practicii administrative rezultate în urma unei hotărâri a Curții Constituționale.
Prin Sentința civilă nr. 356/17.10.2024 s-a admis cererea de chemare în judecată a reclamantei, așa cum a fost completată, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Ministerul Finanţelor și s-a dispus anularea decizie emisă de Ministerul Finanţelor, a dispoziției obligatorii și a raportul de inspecţie economico-financiară care a stat la baza emiterii acesteia din urmă, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.
Anterior, prin Sentința civilă nr. 172/ din 07.05.2024 s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi în consecinţă s-a dispus suspendarea executării dispoziţiei obligatorii emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin actele atacate se stabiliseră în sarcina reclamantei creanţe bugetare principale suplimentare în cuantum total de 3.030.179 lei, la care se adaugă dobânzi în cuantum total de 843.068 lei şi penalităţi de întârziere de 305.723 lei, operatorul economic fiind supus unei inspecţiei economico-financiare care a avut ca scot verificarea exactităţii datelor şi a informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră şi redevenţa minieră, conform art. nr. 47 din Legea minelor nr. 85/2003.
Curtea a reținut că a fost încălcat principiul securităţii juridice şi a certitudinii impunerii, întrucât reclamanta a fost supusă mai multor inspecţii fiscale, începând cu anul 2007, care aveau ca obiect verificarea redevenţei miniere pentru perioada 01.01.2007-31.03.2010, sens în care s-au întocmit rapoarte de inspecţie fiscală . Ulterior, s-a emis decizia de reverificare pentru redevenţa minieră pentru perioada 01.01.2007-31.03.2010, fiindu-i comunicat avizul de inspecţie fiscală prin care i s-a adus la cunoştinţă că, începând cu data de 28.12.2012, va face obiectul unei inspecţii fiscale având ca obiect verificarea ansamblului declaraţiilor fiscale şi/sau operaţiunilor relevante pentru inspecţia fiscală, pentru redevenţa minieră în perioada 01.01.2007- 30.09.2012, precum şi verificarea modului de organizare şi conducere a evidenţei fiscale şi contabile, procedura fiscală fiind finalizată cu emiterea unei decizii de impunere.
Prin decizia ulterioară privind soluţionarea contestaţiei depuse de către reclamantă împotriva decizie de impunere anterior menţionată, s-a admis contestaţia formulată şi s-a anulat decizia de impunere, stabilindu-se faptul că societatea a calculat corect redevenţa datorată bugetului de stat, prin aplicarea cotei de 6% asupra valorii producţiei miniere, diminuată cu valoarea cheltuielilor de prelucrare, cota stabilită prin cele două licenţe de exploatare, chiar dacă ulterior modul de stabilire a redevenţei şi cota aplicată au fost modificate prin OUG nr. 102/2013.
Curtea a reținut că de principiul certitudinii impunerii este strâns legat şi cel al securităţii juridice, menit să protejeze contribuabilul împotriva insecurităţii pe care riscă să îl creeze dreptul.
Or, în condiţiile în care reclamanta a mai fost supusă anterior, unor controale care aveau acelaşi scop, respectiv cel al verificării calculului redevenţei datorate în baza licențelor de exploatare, controale în cadrul cărora s-a concluzionat că dispoziţiile Legii nr. 85/2003 modificate prin OUG nr. 102/2013 nu se aplică licenţelor de exploatare deţinute de reclamantă, în lipsa unor acte adiţionale încheiate în temeiul dispoziţiilor legale arătate, schimbarea practicii administrative prin emiterea actelor administrativ—fiscale contestate reprezintă o încălcare a principiilor certitudinii impunerii şi securităţii juridice.
Mai mult decât atât, Curtea a reținut că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 6 Cod procedură fiscală, potrivit cărora în exercitarea dreptului său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă de organul fiscal competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activităţii de asistenţă şi îndrumare a contribuabililor/plătitorilor, precum şi soluţia adoptată de organul fiscal în cadrul unui act administrativ fiscal sau de instanţa judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior, pentru situaţii de fapt similare la acelaşi contribuabil/plătitor.
DGRP Cluj-Napoca a invocat, în schimbarea practicii sale administrative, Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2020, din care ar rezulta că modul în care au fost interpretate dispoziţiile legale incidente, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, a fost unul greşit.
Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
Or, Decizia CCR nr. 176/2020 nu este una de constatare a neconstituţionalităţii unei dispoziţii dintr-o ordonanţă în vigoare, pentru a fi aplicabile dispoziţiile legale anterior arătate.
Mai mult decât atât, interpretarea legii este apanajul instanţelor judecătoreşti, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. 1 şi 3 din Constituţia României, neintrând în atribuţiile Curţii Constituţionale a României. Prin urmare, Curtea a reținut că criticile de nelegalitate ale reclamantei vizând încălcarea principiilor certitudinii impunerii şi a securităţii juridice sunt întemeiate.
Asistatea si reprezentarea juridică a reclamante au fost asigurate de către SCPA Csalai & Nuț.